Să adresăm mulțumirile noastre colegului Octavian Tăbăcaru pentru perseverența cu care a reușit să asigure colecția în format .pdf a revistei „Filatelia”.
În semn de recunoștință, adresăm un apel către cititori ca, în cazul în care dețin reviste din mancolista de la finalul articolului, să transmită scanări sau să semnaleze disponibilitatea de a pune la dispoziție revistele pentru scanare.
Iată anunțul făcut de autorul inițiativei și realizatorul proiectului demn de toată aprecierea:
„Va salut, stimati colegi filatelisti,
Am
terminat de scanat colectia revistei FILATELIA si a precursorilor din
perioada 1937-2015 (lipsesc 32 numere din perioada anterioara anului
1949).
Fiecare numar de revista este in format pdf, dupa imagini scanate la rezolutie 300 dpi, deci se pot vedea in format foarte mare.
Datorez
multumiri tuturor celor care au participat la acest efort, intre care
tin neaparat sa ii amintesc pe Ovidiu Reu, Jianu Vladimir, Mihai Ceuca,
Francisc Ambrus, Dan Grecu, Ionel Novac, Sergiu Gabureac, dar pe langa
ei au mai fost si altii.
Acum
se poate trece la o noua faza, cea de distribuire a materialelor, iar
cei care au posibilitatea sunt rugati sa faca in asa fel incat sa devina
disponibile spre consultare sau descarcare si on-line.
ATENTIE- distribuirea
trebuie facuta GRATUIT, asa cum sunt oferite si primite, fara nici un
fel de conditionare sau foloase materiale. Solicitarea sau acceptarea
lor presupune acceptarea automata a acestei unice conditii.
De
asemenea, trebuie stiut ca materialele sunt distribuite in scop de
documentare si nu pot fi folosite in scop comercial. Drepturile de autor
asupra tuturor materialelor care nu au trecut inca in domeniul public
apartin in continuare Federatiei Filatelice Romane, care este singura in
masura sa poata aproba exploatarea comerciala a acestora.
_________________
Un
set de DVD-uri a fost depus la un reprezentant al conducerii FFR
sperand ca va fi materialul ce va fi urcat pe site-ul federatiei daca va
fi posibil.
Pentru
ca este posibil ca acest lucru sa mai dureze, eu sunt de parere ca este
bine ca materialul sa devina cat mai curand accesibil tuturor
filatelistilor interesati. Din acest motiv, sunt gata sa il trimit prin
internet, cu ajutorul site-ului WeTransfer. Este vorba de peste 35 GB de
material, deci este necesar sa fie facute 19 transferuri la un volum
total de maxim 2 GB cat permite site-ul, dar asta nu este o problema
reala.
TOTI
CEI CARE DORESC SA PRIMEASCA DE LA MINE FISIERELE CU REVISTE SCANATE
SUNT RUGATI SA IMI SCRIE SI SA IMI COMUNICE ADRESA DE MAIL LA CARE
DORESC SA LE PRIMEASCA.
DE ASEMENEA, ROG SA FACETI CA INFORMATIA ACEASTA SA CIRCULE SI SA AJUNGA LA CAT MAI MULTI FILATELISTI.
Astept mail de la toti cei interesati si le voi trimite cu mare bucurie tot materialul.
Cu prietenie, Octavian Tăbăcaru”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
„PS pentru cei care cred ca ar mai putea sprijini gasirea numerelor lipsa, iata mai jos o lista a materialelor care lipsesc.
- inainte de 1937 (1881-1936) - orice
- 1937: 8, 9, 10, 11
- 1938: 2
- 1939: 3, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 12
- 1940: 1
- 1941: 2, 3, 4, 6, 7.
- 1942: 2, 3, 4, 5, 11, 12.
- 1943 - tot
- 1944: 2, 3, 6.
- 1945: 2, 4, 11, 15, 16.
- 1947: 72(78) - copertile 1-2
- 1948: Seria I - 73 (79)
Seria II - 4 > pag. 21 si urmatoarele (?)
- 6 > pag. 23 si urmatoarele (?)
- 8 > pag. 21 si urmatoarele (?)
- 10 > coperta 1-2
- 14 > pag. 3-4
- 1949: - 2 > pag. 21 si urmatoarele (?)
FILATELIE, SAH, CUVINTE INCRUCISATE - avem numerele 3, 4, 5,
nu stiu daca a mai aparut ceva in continuare, pana in August 1950.”
CERERILE POT FI ADRESATE PRIN EMAIL: octavian500198@yahoo.co.uk
- inainte de 1937 (1881-1936) - orice
- 1937: 8, 9, 10, 11
- 1938: 2
- 1939: 3, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 12
- 1940: 1
- 1941: 2, 3, 4, 6, 7.
- 1942: 2, 3, 4, 5, 11, 12.
- 1943 - tot
- 1944: 2, 3, 6.
- 1945: 2, 4, 11, 15, 16.
- 1947: 72(78) - copertile 1-2
- 1948: Seria I - 73 (79)
Seria II - 4 > pag. 21 si urmatoarele (?)
- 6 > pag. 23 si urmatoarele (?)
- 8 > pag. 21 si urmatoarele (?)
- 10 > coperta 1-2
- 14 > pag. 3-4
- 1949: - 2 > pag. 21 si urmatoarele (?)
FILATELIE, SAH, CUVINTE INCRUCISATE - avem numerele 3, 4, 5,
nu stiu daca a mai aparut ceva in continuare, pana in August 1950.”
CERERILE POT FI ADRESATE PRIN EMAIL: octavian500198@yahoo.co.uk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu