CADOU DE EXCEPȚIE DE LA COLEGUL OCTAVIAN TĂBĂCARU

Să adresăm mulțumirile noastre colegului Octavian Tăbăcaru pentru perseverența cu care a reușit să asigure colecția în format .pdf a revistei „Filatelia”.
În semn de recunoștință, adresăm un apel către cititori ca, în cazul în care dețin reviste din mancolista de la finalul articolului, să transmită scanări sau să semnaleze disponibilitatea de a pune la dispoziție revistele pentru scanare.
Iată anunțul făcut de autorul inițiativei și realizatorul proiectului demn de toată aprecierea:
„Va salut, stimati colegi filatelisti,
Am terminat de scanat colectia revistei FILATELIA si a precursorilor din perioada 1937-2015 (lipsesc 32 numere din perioada anterioara anului 1949).
Fiecare numar de revista este in format pdf, dupa imagini scanate la rezolutie 300 dpi, deci se pot vedea in format foarte mare. 
Datorez multumiri tuturor celor care au participat la acest efort, intre care tin neaparat sa ii amintesc pe Ovidiu Reu, Jianu Vladimir, Mihai Ceuca, Francisc Ambrus, Dan Grecu, Ionel Novac, Sergiu Gabureac, dar pe langa ei au mai fost si altii.
Acum se poate trece la o noua faza, cea de distribuire a materialelor, iar cei care au posibilitatea sunt rugati sa faca in asa fel incat sa devina disponibile spre consultare sau descarcare si on-line.
ATENTIE- distribuirea trebuie facuta GRATUIT, asa cum sunt oferite si primite, fara nici un fel de conditionare sau foloase materiale. Solicitarea sau acceptarea lor presupune acceptarea automata a acestei unice conditii.
De asemenea, trebuie stiut ca materialele sunt distribuite in scop de documentare si nu pot fi folosite in scop comercial. Drepturile de autor asupra tuturor materialelor care nu au trecut inca in domeniul public apartin in continuare Federatiei Filatelice Romane, care este singura in masura sa poata aproba exploatarea comerciala a acestora.
_________________
Un set de DVD-uri a fost depus la un reprezentant al conducerii FFR sperand ca va fi materialul ce va fi urcat pe site-ul federatiei daca va fi posibil.
Pentru ca este posibil ca acest lucru sa mai dureze, eu sunt de parere ca este bine ca materialul sa devina cat mai curand accesibil tuturor filatelistilor interesati. Din acest motiv, sunt gata sa il trimit prin internet, cu ajutorul site-ului WeTransfer. Este vorba de peste 35 GB de material, deci este necesar sa fie facute 19 transferuri la un volum total de maxim 2 GB cat permite site-ul, dar asta nu este o problema reala. 
TOTI CEI CARE DORESC SA PRIMEASCA DE LA MINE FISIERELE CU REVISTE SCANATE SUNT RUGATI SA IMI SCRIE SI SA IMI COMUNICE ADRESA DE MAIL LA CARE DORESC SA LE PRIMEASCA. 
DE ASEMENEA, ROG SA FACETI CA INFORMATIA ACEASTA SA CIRCULE SI SA AJUNGA LA CAT MAI MULTI FILATELISTI.
Astept mail de la toti cei interesati si le voi trimite cu mare bucurie tot materialul.
Cu prietenie, Octavian Tăbăcaru”
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
„PS pentru cei care cred ca ar mai putea sprijini gasirea numerelor lipsa, iata mai jos o lista a materialelor care lipsesc.
- inainte de 1937 (1881-1936) - orice
- 1937: 8, 9, 10, 11
- 1938: 2
- 1939: 3, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 12
- 1940: 1
- 1941: 2, 3, 4, 6, 7.
- 1942: 2, 3, 4, 5, 11, 12.
- 1943 - tot
- 1944: 2, 3, 6.
- 1945: 2, 4, 11, 15, 16.
- 1947: 72(78) - copertile 1-2
- 1948: Seria I - 73 (79)
            Seria II - 4 > pag. 21 si urmatoarele (?)
                        - 6 > pag. 23 si urmatoarele (?)
                        - 8 > pag. 21 si urmatoarele (?)
                        - 10 > coperta 1-2
                        - 14 > pag. 3-4
- 1949: - 2 > pag. 21 si urmatoarele (?)
FILATELIE, SAH, CUVINTE INCRUCISATE - avem numerele 3, 4, 5,
nu stiu daca a mai aparut ceva in continuare, pana in August 1950.”

CERERILE POT FI ADRESATE PRIN EMAIL: octavian500198@yahoo.co.uk

ROMANIA LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE MAXIMAFILIE








































***************************************************************

MAXIMAFILISTUL ANULUI 2016.

La bilanțul activității SRMDVN din 2016, a fost remarcată contribuția colegului MIHAI CEUCĂ la prestigioasa muncă de organizare și de prezentare prin intermediul blogurilor și publicațiilor scrise a succeselor membrilor asociației. Ca urmare, secretarul asociației a fost desemnat „Maximafilistul anului 2016”. Felicitările maximafiliștilor băcăuani prezenți la bilanț au fost însoțite și de diploma cuvenită în astfel de ocazii. Felicitări, prietene Mihai CEUCĂ!