![]() |
Pentru mărire imagine, faceţi click buton dreapta mouse şi deschideţi în filă nouă |
Doi ani de muncă dedicată descoperirii mărturiilor şi
obţinerii mărturisirilor privitoare la relaţiile prieteneşti, bazate pe
pasiunea comună numită MAXIMAFILIE, au ca rezultat schiţarea unei scurte
monografii, virtual expuse, a acestei ramuri filatelice. Mărturiile ilustrează
concepţia celui care a fost promotorul şi apoi motorul maximafiliei româneşti,
dr. Valeriu Neaga, conform căreia succesele nu puteau fi obţinute fără
colaborarea tuturor celor ataşaţi acestei pasiuni.
Pentru
a readuce parfumul de epocă al anilor de pionerat maximafil, am sintetizat
într-un panou fotografic grupul de maximafilişti colaboratori ai doctorului
Neaga, generaţii care au susţinut peste jumătate de secol această „veşnic
tânără şi frumoasă” specialitate filatelică. Este doar un prim capitol, un prim
cadru fotografic, al unui grup care poate fi completat, fără îndoială, şi în
viitorii ani.
Ca o primă completare, într-un gest de
compensare morală, să trecem în revistă filateliştii care s-au remarcat prin
participarea la activitatea maximafilă chiar dacă nu am descoperit mărturisiri
şi mărturii de colaborare cu doctorul Valeriu Neaga. Această listă nu este
exhaustivă dar, completează imaginea grupului numeros de maximafilişti care au
contribuit, fiecare în măsura propriilor posibilităţi, la lansarea, dezvoltarea
şi perpetuarea maximafiliei româneşti în contextul maximafiliei mondiale. Trecând
în revistă, cronologic, evenimentele maximafile să nominalizăm în completarea
listei prezentate prin mărturisiri şi în „panoul fotografic” şi următorii
făuritori de istorie maximafilă:
Grigore
Scărlătescu – Bucureşti, Bertha Dengel –
Sibiu, Ioan Arghir, Marcel Aronovici, Petre Huică, Harry Rottman – Bacău,
Vasile Pănescu, Iosif Macsoda, Nicolae Buniş – Focşani, Mark Horaţiu,
Constantin Pavlovschi, Aurora Stoicescu, Theodor Melnic, Jose Esra, Gabriela
Mândreanu, Eugeniu Moroşanu, Gheorghe Musceleanu, Grigore Pruteanu, Victor
Stănică, Ionel Dordea, Liviu Moldovan, Veronica Neaga, Paul Angelescu – Bucureşti,
Tiberiu Petrila, Ioan Zaharia – Constanţa, Ion Fărăianu, Teodor Ciobanca
– Cluj-Napoca, Ioan Scăiceanu – Craiova, Carol Fekete, Cornel
Telecan – Arad, Traian Pajer, dr. Octavian Pop – Baia-Mare,
Vasile Arnăutu – Botoşani, Dan Vintilă, Constantin Hogaş – Braşov,
dr. Gh.Speranţa, Ioan Mihăilescu – Iaşi, Tiberiu Georgescu, Paul
Dumitrescu – Târgovişte, Nicolae Munteanu, dr. Răzvan Panaitescu - Timişoara,
George Drosescu, C.tin Cotruţă – Târgu-Jiu, Liviu Moldovan – Târgu-Mureş,
Güzller
Ciprian – Ploieşti, Paul Angelescu – Râmnicu-Vâlcea,
Ştefan Ardeleanu, C.tin Petrescu – Craiova, Anton Winkler, Francisc Führman – Reşiţa, Remus Ciocan – Oneşti, Aurora
Constantinescu – Slatina, Iancu Ţucra – Turda, George Popovici-poduri,
Ion Ungureanu, Ioan Stănescu – Bucureşti, dr. Tănase Daniliuc – Iaşi, Ştefan Stănescu – Ploieşti, Matei
Băiaş, Vova Doboş – Bocşa, Radu-Virgil Roşianu – Slobozia, Petru
Istrate, Vasile Florkievitz, Adolf Pocorschi – Braşov, Victor Surdu,
Ioan Constantinescu – Cluj-Napoca, dr. Nicolae Botezatu, Mina Strătilă, Gh.
Vasiliu, C.tin Daniliuc – Bârlad, Gh. Dolinschi – Arbore-Suceava,
Gheorghe Ardeleanu, dr. Gabriel Oancă, Aurel Stanciu, Gh. Marcu – Bacău,
Horia Blănaru – Buzău, George Gligor – Buhuşi, Alina Vlaic, Ioan
Dejugan – Sibiu, Ana Gheorghiu – Tg-Mureş, Remus Tunaru – Giurgiu,
Mihai Cornaci – Botoşani.
(Lista realizată folosind şi informaţii din volumul monografic
"Maximafilia în România" având ca autor pe dr. Ioan Daniliuc, ed. Axa
2008)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
2014, ANUL EXPONATELOR ÎN PREMIERĂ.
Revirimentul
manifestat şi consemnat anul trecut în maximafilia românească a generat ca
urmare firească, o menţinere a activităţii la cote ridicate în anul 2014.
Membrii Societăţii Române de Maximafilie „dr. Valeriu Neaga” au participat cu
foarte bune rezultate la expoziţiile organizate în ţară şi
în Europa.
Palmaresul
maximafiliştilor noştri consemnează:
Expoziţia internaţională „MAXIFRANCE
2014” Poitiers, Franţa
Clasa ONOARE
CEUCĂ Mihai – Les
hommes célébres – en rapport
avec la franc-maçonnerie.
Clasa MATURI
ARDELEANU
Gheorghe - Représentants illustres de la littérature française - Vermeil - 84p
DOROŞ Vasile - Chiens de Chasse - Vermeil - 83p
DOROŞ Vasile - Chiens de Chasse - Vermeil - 83p
CHIRICHEŞ
Coriolan - La Grandeur des Montagnes - Vermeil – 80p
Clasa TINERET
DOROŞ Călin
Gabriel - Des Roumains renommés en France - Argint - 70
Expoziţia naţională „Filex
Transsilvanica” ediţia a XX-a , Bistriţa
IANCOVICI Leon -
Liderii lumii – monarhi . Aur-90p - exponat în PREMIERĂ
CEUCĂ Mihai -
Coloane și colonade - Vermeil Mare-84p - exponat în PREMIERĂ
IOSUB Nicolae -
Viața Mântuitorului Issus Hristos - Argint Mare-70p
ARDELEANU Ștefan
- Poeți și prozatori de expresie neolatină - Argint-69p
ANTONACHE
Alexandru - Bucureștiul în maximafilie - Argint-67p
Pentru rezultatele consemnate la expoziţii şi fructuoasa activitate maximafilă desfăşurată, Comitetul director al S.R.M.D.V.N a decis: