Se cunosc câteva însemnări importante care precizează data de naştere a poetului:
-Însemnarea lui
Gh. Eminovici pe o Psaltire ce a aparţinut familiei, document nepăstrat, dar
relatat în mai multe surse,
-Însemnarea
poetului din registrul „Junimii”, unde la nr. 49 pe anul 1871 este scris: „Mihail Eminescu -1849 - Decembrie - 20 - Sf.
Ignat - Botoşani”,...
-Pe 15 ianuarie 1883, Eminescu notează pe fila
unui manuscris:,,78 de ani viaţa mea
întreagă. Atâta am să trăiesc. Bătrânul meu tată tot astfel. Asta e mărimea
constantă în timp a vieţii unui individ din rasa noastră. Vor fi urcări şi
scăderi pe această scară, va fi o oscilaţie infinită în coadaptarea cu
împrejurările. Omul în sine om constant, rămâne constant". Sus, în
dreapta manuscrisului: ,,1883-1849=34 ani”.
Poetul ştia că s-a născut în anul 1849.
Dintre toate aceste documente, notaţia lui Gh. Eminovici din Psaltirea familiei, este foarte importantă. Faptul că ea nu mai există astăzi, nu înseamnă deloc că poate fi scoasă din calcul. Secole la rând oamenii au păstrat obiceiul de a-şi nota datele evenimentelor importante pentru familie pe cărţi. Cu atât mai mult este posibil să se fi întâmplat acest lucru la o familie în care preocupările intelectuale şi spirituale erau împletite cu spiritul pragmatic, o familie care făcea totuşi parte din rândul boierimii mijlocii, care nu putea să treacă cu superficialitate peste un eveniment atât de important, cum era naşterea unui copil. Mai ales când aceasta s-a petrecut înaintea sărbătorilor de iarnă, ceea ce făcea evenimentul uşor de reţinut, chiar şi după mulţi ani de la petrecerea lui. Un asemenea eveniment, petrecut într-un astfel de moment, cu greu putea fi măcar încurcat. În plus, după cum afirmă Matei, toţi copiii lui Eminovici au văzut şi cunoscut această Psaltire: „Într-o Psaltire veche însă, care se păstra din străbuni în casa părinţilor săi şi în care sunt scrişi consecutiv autograf de tatăl poetului naşterile tuturor copiilor săi, jos pe pagina 5-a stă scris: «Astă-zi 20 Decembrie anul 1849 la patru ceasuri şi cinci-spre-zece minute evropineşti s'au născut fiul nostru Mihai»” (Prefaţă de Matei Eminescu la volumul de Poezii, editat de el în colecţia „Biblioteca pentru toţi”).
Am arătat în cartea mea ,,Mihai Eminescu la Botoşani", cu destule argumente, că data de naştere a poetului Mihai Eminescu a fost 20 decembrie 1849. Aşa se explică faptul că, numele de botez al poetului este Mihai (Mihail). Dacă s-ar fi născut pe 15 ianuarie trebuia să-i fi dat numele de Vasile sau Ioan, sărbători apropiate de 15 ianuarie. Fiind născut în 20 decembrie 1849, părinţii i-au dat numele de Mihai, nume pe care au dorit să-l poarte unul dintre copii.
Din câte s-a scris despre Eminescu, în foarte puţine locuri se vorbeşte de sărbătorirea onomasticii poetului. Eminescu era un om discret, nu vorbea despre el şi familia sa, era retras şi singuratic, plăcându-i să-şi petreacă timpul citind şi scriind. Aceasta a fost cauza că s-au scris atât de puţine lucruri despre viaţa lui personală şi despre familia sa.
Şi totuşi, ca orice om, Eminescu îşi sărbătorea onomastica în ziua de Sf. Mihail şi Gavril, pe 8 noiembrie al fiecărui an.
Copil fiind, era sărbătorit de familie aşa cum obişnuia Gh. Eminovici şi soţia lui Raluca, oameni evlavioşi care ţineau sărbătorile şi zilele onomastice ale membrilor familiei lor. Aşa se face că într-un an, de ziua lui, Mihai a primit o puşcă de vânătoare cu care mergea la vânătoare împreună cu fratele său Matei.
După ce a plecat în lume, Mihai şi-a sărbătorit de puţine ori onomastica. Junimiştii nu pomenesc nimic despre acest lucru, deşi, Mihai a primit de la ei diferite cadouri: două bastoane inscripţionate (unul se află la Ipoteşti şi unul la muzeul din Piteşti), un ceas de buzunar etc.
Una dintre cele mai frumoase zile onomastice, a petrecut-o Eminescu în anul 1879. În ziua de 7 noiembrie 1879, Veronica Micle scrie poetului două scrisori în care spune:,,Mâine e ziua numelui tău; îmi pare destul de rău că nu pot măcar să te sărut pe ochii tăi cei frumoşi; fă-mi să-i pot săruta cât mai degrabă şi să pot a-ţi cere iertare, dacă poate din prostie te-am jignit cu ceva…te rog şi iar te rog, să vii la aniversarea Junimei că te aştept cu-n dor nespus, te aştept ca pe singurul meu mângâetor, căci după cum ţ-am mai spus, eşti singurul punct luminos al vieţii mele întunecate de greutăţi, de griji şi de necazuri…A ta pentru vecie, Veronica". 7 noiembrie 1879. Eminescu a dat curs dorinţei Veronicăi şi a plecat imediat cu trenul la Iaşi, unde petrece câteva zile fericite. Cu greu Mihai a reuşit să ajungă şi la banchetul Junimii, care s-a ţinut sâmbătă 10 noiembrie 1879, la hotelul D' Europe.
Dintre toate aceste documente, notaţia lui Gh. Eminovici din Psaltirea familiei, este foarte importantă. Faptul că ea nu mai există astăzi, nu înseamnă deloc că poate fi scoasă din calcul. Secole la rând oamenii au păstrat obiceiul de a-şi nota datele evenimentelor importante pentru familie pe cărţi. Cu atât mai mult este posibil să se fi întâmplat acest lucru la o familie în care preocupările intelectuale şi spirituale erau împletite cu spiritul pragmatic, o familie care făcea totuşi parte din rândul boierimii mijlocii, care nu putea să treacă cu superficialitate peste un eveniment atât de important, cum era naşterea unui copil. Mai ales când aceasta s-a petrecut înaintea sărbătorilor de iarnă, ceea ce făcea evenimentul uşor de reţinut, chiar şi după mulţi ani de la petrecerea lui. Un asemenea eveniment, petrecut într-un astfel de moment, cu greu putea fi măcar încurcat. În plus, după cum afirmă Matei, toţi copiii lui Eminovici au văzut şi cunoscut această Psaltire: „Într-o Psaltire veche însă, care se păstra din străbuni în casa părinţilor săi şi în care sunt scrişi consecutiv autograf de tatăl poetului naşterile tuturor copiilor săi, jos pe pagina 5-a stă scris: «Astă-zi 20 Decembrie anul 1849 la patru ceasuri şi cinci-spre-zece minute evropineşti s'au născut fiul nostru Mihai»” (Prefaţă de Matei Eminescu la volumul de Poezii, editat de el în colecţia „Biblioteca pentru toţi”).
Am arătat în cartea mea ,,Mihai Eminescu la Botoşani", cu destule argumente, că data de naştere a poetului Mihai Eminescu a fost 20 decembrie 1849. Aşa se explică faptul că, numele de botez al poetului este Mihai (Mihail). Dacă s-ar fi născut pe 15 ianuarie trebuia să-i fi dat numele de Vasile sau Ioan, sărbători apropiate de 15 ianuarie. Fiind născut în 20 decembrie 1849, părinţii i-au dat numele de Mihai, nume pe care au dorit să-l poarte unul dintre copii.
Din câte s-a scris despre Eminescu, în foarte puţine locuri se vorbeşte de sărbătorirea onomasticii poetului. Eminescu era un om discret, nu vorbea despre el şi familia sa, era retras şi singuratic, plăcându-i să-şi petreacă timpul citind şi scriind. Aceasta a fost cauza că s-au scris atât de puţine lucruri despre viaţa lui personală şi despre familia sa.
Şi totuşi, ca orice om, Eminescu îşi sărbătorea onomastica în ziua de Sf. Mihail şi Gavril, pe 8 noiembrie al fiecărui an.
 |
| Gravură de Mihai Cătrună |
Copil fiind, era sărbătorit de familie aşa cum obişnuia Gh. Eminovici şi soţia lui Raluca, oameni evlavioşi care ţineau sărbătorile şi zilele onomastice ale membrilor familiei lor. Aşa se face că într-un an, de ziua lui, Mihai a primit o puşcă de vânătoare cu care mergea la vânătoare împreună cu fratele său Matei.
După ce a plecat în lume, Mihai şi-a sărbătorit de puţine ori onomastica. Junimiştii nu pomenesc nimic despre acest lucru, deşi, Mihai a primit de la ei diferite cadouri: două bastoane inscripţionate (unul se află la Ipoteşti şi unul la muzeul din Piteşti), un ceas de buzunar etc.
Una dintre cele mai frumoase zile onomastice, a petrecut-o Eminescu în anul 1879. În ziua de 7 noiembrie 1879, Veronica Micle scrie poetului două scrisori în care spune:,,Mâine e ziua numelui tău; îmi pare destul de rău că nu pot măcar să te sărut pe ochii tăi cei frumoşi; fă-mi să-i pot săruta cât mai degrabă şi să pot a-ţi cere iertare, dacă poate din prostie te-am jignit cu ceva…te rog şi iar te rog, să vii la aniversarea Junimei că te aştept cu-n dor nespus, te aştept ca pe singurul meu mângâetor, căci după cum ţ-am mai spus, eşti singurul punct luminos al vieţii mele întunecate de greutăţi, de griji şi de necazuri…A ta pentru vecie, Veronica". 7 noiembrie 1879. Eminescu a dat curs dorinţei Veronicăi şi a plecat imediat cu trenul la Iaşi, unde petrece câteva zile fericite. Cu greu Mihai a reuşit să ajungă şi la banchetul Junimii, care s-a ţinut sâmbătă 10 noiembrie 1879, la hotelul D' Europe.
Una din zilele onomastice a
lui Eminescu, cea din 8 noiembrie 1882, poetul o petrece acasă la Titu Maiorescu
împreună cu Alecsandri, Slavici, Chibici Revneanu, Nica, Popescu-Hermes, Gane
şi Mite Kremnitz, când citeşte poemul Luceafărul,
,,şlefuit", după cum consemnează, în ,,Însemnări zilnice", Titu
Maiorescu. Eminescu a fost felicitat pentru excepţionala sa creaţie şi pentru
împlinirea vârstei de 32 de ani.
În noiembrie 1887, Eminescu
se afla la Botoşani în îngrijirea Harietei, sora sa. De ziua sa onomastică,
Eminescu primeşte o felicitare de la inginerul Ştefan Emilian, prietenul său
din Iaşi, la care poetul răspunde printr-o scrisoare: ,,Cu ocazia aceasta mulţumesc din inimă D-lui Emilian pentru felicitarea
de ziua mea onomastică; complimente tuturor cunoscuţilor şi D-voastre primiţi
sărutările de mâni de la al D-voastră devotat M. Eminescu" (Scrisoare
către Cornelia Emilian din 26 noiembrie 1887). Este, poate, singura felicitare
primită de Mihai Eminescu şi cunoscută astăzi.
Una din cele mai triste
onomastici, Mihai Eminescu o petrece în anul 1886, pe când se afla bolnav la
Iaşi. Pe 5 noiembrie 1886, Eminescu este arestat de poliţie pentru deranjarea
spectacolului de la teatrul vechi din Copou. A doua zi, doctorii Iuliano şi
Bogdan dispun internarea poetului la ospiciul de la Mănăstirea Neamţ. Chiar de
ziua sa onomastică, 8 noiembrie 1886, Eminescu este internat la această
mănăstire. Peste două zile Junimea petrecea
la Iaşi, la al 23-lea banchet tradiţional, nederanjată de poet.
Acum, după 124 de ani de la
moartea lui Mihai Eminescu, ar fi normal ca ziua de 8 noiembrie, ziua de Sf.
Mihail şi Gavril, să fie dedicată pomenirii poetului, aşa cum i se face
fiecărui bun creştin din ţara noastră. Dacă în timpul puterii comuniste aşa
ceva nu era posibil, astăzi nu există
nicio piedică ca, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, să-l pomenim pe Mihai
Eminescu creştineşte.
Nicolae Iosub-Botoşani
Bibliografie:
1.
Gheorghe Sărac- Documente privind adevărul despre boala şi moartea lui Eminescu, Ed.
Malasi, 2000.
2.
Petru Vintilă-Eminescu. Roman cronologic-
Ed. Cartea românească, 1974
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu